Profa în maro

Profesoara intră în clasă liniştită, calmă. Ne calmăm şi noi, nu mai scoatem niciun sunet. Are părul lung, brunet şi un trup zvelt. Trăsătura ei cea mai accentuată e culoarea ochilor, un verde închis. La prima vedere, pare o persoană indulgentă, prietenoasă. Dar ştim că aparenţele înşală. Ne salută din mers, „bună ziua”, are catalogul în mâna dreaptă și cum ajunge la catedră, îl deschide și face prezența. E seacă, nu vorbeşte cu noi, nu ne întreabă nimic. Noi aşteptăm să aflăm, cu sufletul la gură, dacă o să ne predea sau o să ne scoată la tablă să rezolvăm probleme. De obicei poartă haine maro sau mai închise la culoare. Se spune că maroul creează o senzaţie de tensiune, de agitaţie. Nu vrea nimeni să iasă la tablă.

de Maria, elevă în clasa a X-a

Are peste 60 de ani, un posibil motiv pentru care se comportă aşa cum o face. Profesorii mai în vârstă au trăit după regulile altei lumi, una foarte diferită faţă de a noastră. A fost elevă într-o perioadă în care profesorii erau obişnuiţi să jignească şi să folosească violenţa fizică cu copiii. Pe noi nu ne pedepseşte fizic, doar verbal, deşi, acum câţiva ani, l-a împins pe un băiat în uşă pentru că nu ştia să rezolve o problemă. Imediat după ce face prezența, ne întreabă pe un ton imperios: „A fost ceva ce nu aţi ştiut din temă? Problemele au fost simple”. Doar câțiva elevi spun că nu au știut să facă un anumit exercițiu, celorlalți le e rușine sau teamă să recunoască. Dacă îi spui că nu ai ştiut să rezolvi ceva, îţi spune că era foarte simplu şi că dacă nu ai reuşit, înseamnă că nu ai învăţat. Ne e frică pentru că, dacă ieşim la tablă, nu ştim când se va enerva și va începe să ţipe.

Când predă, e mai binevoitoare, nu se enervează. De multe ori, când ne explică procese, definiţii, mai că ne zâmbeşte şi ne vorbeşte prieteneşte, de la egal la egal. Când ne dictează definițiile, se plimbă prin clasă, se mai uită prin caiete. Face grafice pe tablă, iar noi le copiem după ce termină. Predă destul de rapid, în maxim 30 de minute. Apoi scoate la tablă. De obicei ne scoate pe fiecare, în ordine. Când eu sau colegii mei auzim de ieșit la tablă, ne uităm concentrați în caiet și ne prefacem că rezolvăm exercițiul. Asta dacă nu știm exercițiul, dar chiar dacă îl știm, nu ne oferim să ieşim la tablă. De ce? Pentru că uneori este nemulţumită de metoda pe care o alegem, ne obligă să rezolvăm problema în alt mod, cel pe care-l ştie ea, şi deseori se supără. A scos-o odată la tablă pe o bună prietenă de-ale mele. Ea a început să rezolve exercițiul şi, deși făcuse asta corect, profesoara a început să șteargă tot ce scrisese eleva şi să îi spună cum ar fi trebuit de fapt să rezolve exercițiul. Colega mea nu a înțeles din prima, ea gândise altfel problema, iar profesoara s-a enervat şi a început să o jignească dur. I-a spus că nu o ducea mintea deloc, că era venită din altă lume, că o va lăsă corigentă, pentru că așa merita.

Când aud de rezolvat exerciții, sper doar să nu mă scoată pe mine. Îmi amintesc clar ultima mea experienţă de acest gen. Era rândul meu să ies la tablă şi speram doar să sfârşesc prin a fi „salvată” de clopoţel . N-a fost să fie aşa. Am ieşit la tablă, am început să scriu datele problemei, am făcut reprezentarea grafică corect, dar nu am ştiut exact cum să aplic formulele, motiv pentru care s-a enervat foarte rău, a început să ţipe, să îşi dea ochii peste cap şi să ameninţe. Știam lecția pe care ne-o predase, învățasem, dar nu știam exact cum să aplic în probleme ce învățasem. Mi-a spus şi mie că eram venită de pe altă planetă, m-a întrebat ce căutam la mate-info, apoi s-a îndreptat spre clasă și a zis: „Să vedeți de nu vă las pe jumătate dintre voi corigenţi”. Nu am reacţionat în niciun fel, nu am avut curajul să-i spun nimic, m-am simţit supărată şi tristă. Nu doar pentru că se enervase pe mine, ci pentru că mă umilise în faţa colegilor.

Asta, din nefericire, nu mi s-a întâmplat doar mie, ci aproape tuturor elevilor din clasă. Dacă se enervează şi mai rău de atât, îl trimite pe elev în bancă și îi dă 2, fără să îi explice problema sau exercițiul, și scoate pe altcineva. Toţi stăm tăcuţi în timp ce ne jigneşte, pe unii se vede că sunt supăraţi, că nu mai au apoi chef de ore sau de orice altceva, altora nu prea le pasă, deci nu îi răspund nici ei înapoi. Unul dintre cele mai tensionate momente a fost atunci când a scos pe rând patru-cinci elevi la tablă şi le-a dat la toţi 2. Eram extrem de speriați, nu ne mai scotea în ordinea pe care o știam, deschidea catalogul la întâmplare și alegea persoanele de pe pagina respectivă. Putea numi pe oricine în orice moment. Dacă se enervează, rămâne nervoasă până la finalul orei. De obicei, când e aşa, ţipă, i se umflă venele de la gât, se mişcă foarte repede şi îl grăbeşte pe colegul scos la tablă. Dacă la finalul semestrului, când ia caietele de temă la control, elevii nu au știut să facă corect câteva exerciții, dar au încercat totuși să le rezolve, primesc note mici. Dacă iese însă la tablă unul dintre elevii ei preferați, e veselă și chiar dacă nu știe să rezolve problema, nu îl jignește, ci îi dictează rezolvările și îi dă notă mare.

Atitudinea profesoarei mă face să mă simt stresată, îngrijorată. Dacă am oră cu ea într-o zi, primul meu gând e că o să iau notă mică şi asta o să-mi strice toata ziua. Mă simt destul de prost când iau note mici, chiar dacă știu că ele nu reflectă neaparat inteligenţa, ci de multe ori arată cât de bine poți să tocești definiții și probleme. Multă lume – familia, profesorii – pune presiune pe elevi și se așteaptă ca ei să aibă note bune la toate materiile, deși poate ei au înclinații doar spre câteva dintre ele, care îi pasionează cu adevărat și la care chiar se descurcă. De asemenea, de multe ori, dacă cineva vede că ai luat o notă mică la o anumită materie care nu îți place, nu o să vadă și notele mari de la alte materii, de la cele care îți plac, și te va considera imediat ca fiind mai „prost”, lucru care mi se pare absurd. Nu vreau însă să îmi dezamăgesc părinții.

Dacă ştiu că urmează să ne dea test, în seara şi în dimineaţa de dinainte mă gândesc numai la asta. Simt că am greutăţi pe umeri. Uneori chiar visez orele cu ea. Când mă scoate la tablă, tremur, îmi imaginez scenarii, cum o să mă jignească în faţa colegilor, şi aşa nu mă mai concentrez la fel de bine. Orele mele preferate sunt cele de engleză. Profesoarele de engleză sunt foarte drăguțe cu noi, sunt open-minded, ne întreabă mereu, înainte să înceapă ora, cum a fost săptămâna noastră, ce mai e cu noi. Mulţi susțin că dacă profesorii sunt amabili, înseamnă că nu predau bine, că elevii nu știu nimic. Nu e deloc aşa. Deși profesoarele de engleză mai glumesc cu noi, deși ne ajută să ne relaxăm, întotdeauna lucrăm, rezolvăm exerciții, scriem compuneri, învățăm. Ele nu ne dau mereu teme cu exerciții din culegere, uneori ne dau proiecte pe care să le facem în grupuri, proiecte care ne dezvoltă imaginația și ne ajută să fim mai sociabili.

Un exemplu este proiectul pe care l-am primit când studiam ,,Robinson Crusoe”. Trebuia să facem o reprezentare proprie a insulei pe care trăia personajul sau a lui Robinson Crusoe în sine. Unii au programat un fel de joc pe calculator, în care erau prezente toate personajele din carte. Alții au scris 30 de pagini pe surprinzătoarea temă: „A fost Robinson Crusoe nebun? Tot ce s-a întâmplat a fost doar în imaginația lui?”. Mi-am dat seama, de-a lungul timpului, că dacă am o profesoară drăguță, că dacă mă simt relaxată la oră, atunci mă concentrez mult mai ușor și rețin cel puțin jumătate din lecție încă din clasă. Dacă, în schimb, sunt speriată la ore, dacă profesoara urlă, nu rețin mare lucru. Consider că un profesor ideal e cel care, înainte de toate, nu își îngrozește elevii, ci îi face să vină din plăcere și curiozitate la ore.

Un profesor ideal le predă elevilor lecția, rezolvă exerciții cu ei, dar le dă sa facă și proiecte interesante, care să le dezvolte imaginația, creativitatea. Un profesor ideal nu se supără când un elev nu înțelege ceva și îl întreabă, ci se bucură că îl poate ajuta. Un profesor ideal îi pune pe copii să gândească, pune întrebări mai neobișnuite legate de lecția pe care o predă. Un profesor ideal este un profesor care, dacă ar avea ore de la 2 noaptea, tot ţi-ai dori să mergi la ele, pentru că știi că o să îți facă plăcere. Înainte de ora cu profesoara în maro, eu și colegii mei suntem de multe ori speriați, ne este teamă să nu ne asculte și să se supere pe noi, repetăm toată teoria și ne uităm peste probleme cât mai avem timp. Dacă spune ceva care ni se pare amuzant în oră, nu râdem şi nu vorbim între noi ca să nu deranjăm, facem asta din priviri. Orele cu ea au devenit un chin. Nu am încercat vreodată să vorbim cu alți profesori despre atitudinea şi comportamentul ei, pentru că nu credem că s-ar putea schimba ceva. Mulți colegi de-ai dânsei o plac și nu ar accepta să o schimbăm cu alt profesor.

Severitatea e nocivă, nu ajută cu nimic să țipi și să îngrozești un elev. Întotdeauna am înțeles mai bine, după cum spuneam, lecția predată de un profesor mai îngăduitor decât cea predată de unul foarte sever. Sunt de acord cu severitatea, dar nu şi cu cea care se transformă în agresivitate. E bine să fii puțin mai sever, să ai niște reguli pe care elevii să le respecte, însă asta nu înseamnă că trebuie să-i jignești. Cred că un elev are nevoie de toleranță, de răbdare, de înțelegere, pentru că numai așa poate să ajungă să iubească școala și să se pregătească îndeajuns de bine. Dacă un elev rezolvă un exercițiu la tablă, iar tu, ca profesor, țipi și îl jignești, el nu o să înțeleagă vreodată ce era greșit în ce scrisese el și cum ar fi trebuit să rezolve corect exercițiul. Dacă, în schimb, îi explici cu calm unde a greșit și de ce, el o să înțeleagă și o să se concentreze mai mult pe viitor.

Pe mine, severitatea excesivă mă afectează. Nu mă mai pot concentra la fel de bine la ore. Sunt stresată.

 

Numele autoarei care a scris acest articol este unul fictiv. Eleva a ales să-și păstreze anonimatul, de teamă că ar putea fi sancționată de profesoara pe care o descrie în articol. 

Citiţi şi:

100 de zile în autobuz

Cum am învăţat că nu sunt ridicolă

Niciodată singur

Lecţia de plictiseală

Dă-i un răspuns lui Niciodată singur | Jurnalist în curtea școlii Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *