„Învățământul clasic e o cutie cu chibrituri închisă, în care toate bețele sunt arse”
Silvia Floarea este cea care, alături de Paul Crăciun, a fondat Learnity, prima comunitate de învățare alternativă din România. Ea a fost „autonomarea” mea, adică îndrumătoarea în timpul exprienţei mele la Learnity, despre care povestesc aici, cu ea m-am „descâlcit” eu la cursurile de autonomie. Lucrul alături de ea a fost un pas foarte mare în afara zonei mele de confort. Când Silvia simțea că sunt prea multe întrebări pentru cât pot eu duce, băga repede o poveste la mișto, o glumă și îmi dădea un pic de răgaz să respir, să mi se liniştească ochii înlăcrimaţi și mergeam mai departe de unde ne oprisem. În vârstă de 25 de ani, Silvia Floarea a studiat la Universitatea Alternativă, unde spune că a găsit mediul, oamenii și energia de a-și defini „școala democratică” la care visa, destinată elevilor pentru care sistemul educațional clasic nu era de ajuns.
Interviu de Bianca Brişan, elevă în clasa a XII-a la Colegiul „Mihai Viteazul” din Bucureşti
Ambiționată să își crească visul mare, Silvia a reușit să pună pe picioare o școală unde elevii pot învăța lucruri care contează cu adevărat pentru ei, une își descoperă resursele proprii și unde își iau învățarea în propriile mâini. Programul ţine de regulă un an, deşi elevii beneficiari îl pot continua cât vor, şi presupune o taxă anuală pe care o plătesc părinţii, necesară pentru continuitatea proiectului. Am vorbit cu Silvia despre ce înseamnă Learnity şi cum n-a născut:
Cum percepi învățământul clasic și care sunt handicapurile lui acoperite de Learnity?
Învățământul clasic înseamnă pentru mine o cutie cu chibrituri închisă, în care toate bețele sunt arse. Este un sistem închis, învechit, în care elevul, care simbolizează bățul de chibrit, este stins și lăsat fără direcții, fără să fie stimulat să ardă la potențialul lui maxim. Elevilor nu le este permis să gândească foarte mult pentru ei, nu sunt lăsați să își dezvolte imaginația și creativitatea, să găsească tot felul de soluții pentru problemele lor sau pentru situațiile de învățare de la școală. E totul foarte controlat, fără că motivația intrinsecă a elevilor să aibă vreo valoare.
În Learnity, punem accent pe dezvoltarea unor perspective, a unor mentalități, a unor competențe total neglijate în sistemul tradițional. Dezvoltăm foarte mult la elevi dorința de a se cunoaște pe ei, curiozitatea de a afla lucruri și de a învața pe bune ce îi interesează cu adevărat, de a da un sens vieții lor atât în prezent, cât și în viitorul ce îi așteaptă. Îi invăţăm să comunice corect și deschis cu ceilalți, să fie atenți la nevoile lor, să își asculte gândurile și să ia decizii potrivite pentru ei. Îi învățam să fie critici și să-și acorde credit pentru vocea pe care o reprezintă în comunitate și îi încurajăm să pună întrebări, să gândească pentru ei, să ia cârma vieții lor și să ajungă unde își doresc, chiar dacă acum nu le e foarte clar. Odată ce nu mai lași totul pe seama părinților, a profesorilor, a oricărei alte autorități, începi să devii conștient de tine și de cine vrei să fii.
Care sunt valorile, principiile comunității de învățare?
Ţinem foarte mult la libertate, credem că ea stimulează creativitatea și dorința de a învața. De asemenea, libertatea aceasta vine la pachet cu valoarea responsabilităţii. Cumva, una fără cealaltă nu prea au sens. Asta înseamnă că mizăm pe dezvoltarea responsabilității pentru fiecare membru din Learnity, de la „dacă folosesc o cană, o spal”, la cum dialoghez cu membrii și cum mă comport cu ei, și până la responsabilitatea de a veni la cursurile pe care eu singur mi le-am ales și nu m-a obligat nimeni. Alte valori sunt colaborarea și corectitudinea. Colaborare pentru că Learnity este o comunitate și credem că lucrurile pot fi făcute mai bine și mai ușor împreună și corectitudine pentru că niciunul nu este superior celuilalt, suntem toți pe picior de egalitate, inclusiv profesorii și echipa de organizare. Tocmai pentru că este comunitatea noastră, a tuturor și atunci toată lumea are dreptul să participe la luarea deciziilor și impunerea regulilor.
Cum a apărut ideea de a înființa o astfel de comunitate? Care au fost greutățile întâmpinate pe parcurs?
În anul trei de facultate am descoperit Universitatea Alternativă, care oferea un gen de educație despre care nici nu mă gândeam că ar exista, cel puțin nu în România. Ca student alternativ, am descoperit cum poate să arate altfel învățarea și educația. Am descoperit conceptul de „şcoală democratică” și am fost surprinsă să aflu cât de multe astfel de școli se află în lume și în Europa. Şcoala asta democratică am perceput-o și am simțit-o cel mai bine când am văzut un film despre prima școală democratică din lume, „Summerhill”, din Anglia. Îți arăta imagini, atmosferă, discuțiile, îți reda practic întreagă poveste a unei astfel de școli, cum s-ar întâmpla lucrurile acolo dacă ai fi copil, dacă ai fi elev și mi s-a părut wow! Mi-am zis: „Mamă, ce tare ar fi dacă ar exista așa ceva și în România!”, iar timp de un an și jumătate am tot încercat să găsesc oameni cu care să implementez proiectul ăsta (Learmity), care era doar pe hârtie și în cap și în vise.
Am tot încercat să ne dăm seama cum să o creionam, pentru că nu era obligatoriu să respecți nimic din ce făcea o anumită școală democratică. Practic, ceea ce presupunea era cum să îți faci școala ta ideală din cap, cum ai fi vrut tu să înveți când erai în școală. După un an și jumătate în care încă nu îmi găsisem cumva oamenii potriviți cu care să lucrez și nici curajul necesar, am fost invitată să particip la Incubatorul de Afaceri al Universității Alternative, un spațiu în care studenții puteau să-și transforme ideile de proiecte în realitate. Am intrat cu mare lipsă de încredere că o să mă ajute cu ceva acest Incubator, pentru că banii care erau oferiți ca finanțare nu îmi ajungeau de nimic și pentru că nu era nimeni acolo care să fii înființat școli la viața lui.
Ulterior, mi-am dat seama că ideea asta de a face o școală democratică e un elefant pentru oricine, mai ales pentru cineva care nu are experiență în antreprenoriat, care nu are bani, nu are cunoștințe în domeniu, nu are multe lucruri. Şi atunci, unul dintre cele mai inteligente lucruri pe care le-aş fi putut face la sugestiile tuturor a fost să gândesc ceva mai micuţ, o idee de proiect ca prototip, care în decursul anilor să poată fi dezvoltată și să ajungă școala aia la care visam. Așa a luat naștere ideea de Learnity. Au fost multe schimbări de idei până s-a ajuns la formă actuală și prima problemă de care m-am lovit a fost să scriu un plan de afaceri, despre care nu știam cu ce mănâncă. Norocul a fost că l-am scris cumva destul de bine, cât să treacă în etapa următoare, am primit niște bani, am înființat firma, practic am avut bani să plătesc toate actele și demersurile necesare, după care următoarea provocare a fost să găsesc liceeni cu care să vorbesc despre proiect. Erau niște idei pe care eu le aveam încap, dar nu băgam deloc în seamă benefciarul și trebuia să fac cumva să îl invit în povestea mea, că să devină povestea lui.
Am organizat o aventură urbană, undeva prin mai 2014, ca prim eveniment de lansare a ideii de Learnity. Am ajuns prin intermediul prietenilor și la rudelor la o mână de elevi. Acesta a fost alt pas dificil, nu știam niciun elev din București. În primă fază, am vorbit cu sora unei prietene, i-am povestit despre proiect, a spus că îi place, că își mai aduce și alte prietene și de acolo, gașca asta de ambasadori, de patru sau cinci fete, au adus la rândul lor alți colegi în aventura urbană. La sfârșit, după ce ne-am distrat, le-am povestit despre planul nostru de a deschide o comunitate de invăţare pentru liceeni din toamnă și de planul și mai mare de a deschide, peste câțiva ani, un liceu așa cum și-l doresc ei. Au fost foarte încântați și cu vreo treisprezece dintre ei am lucrat la organizarea unei tabere și la construirea comunității din toamnă.
Ulterior, dificultățile și problemele întâmpinate au fost mai multe, dar niciuna care să mă oprească sau să mă devieze de la drumul pe care pornisem. Au fost dificultăți de a deschide părinții că e un proiect în care merită investite atât bani, cât și încredere, că e nevoie de sprijin pentru copiii lor, apoi de a lucra efectiv cu liceenii, pentru că de îndată ce nu mai ești licean, nu mai știi cum erai, iar generațiile oricum se schimbă. Un alt lucru cu care nu mi-a fost ușor să mă acomodez imediat a fost cum sunt liceeni și cum le place lor să facă lucruile, cum te împrietenești cu ei și cu ce probleme se confruntă. Apoi, o altă problemă a fost că banii pe care îi aveam din taxele elevilor nu ne ajungeau să avem niște salarii decente și toate cheltuielile erau acoperite la limită. Cumva, un an întreg acesta a fost compromisul pe care noi, că angajați ai proiectului, l-am făcut, de a sta pe bani puțini, pentru că credem mult în cauză și avem răbdare să ne acoperim restul de cheltuieli de îndată ce proiectul se va mai dezvolta.
Care este taxa pe care o platesc părinţii elevilor şi ce acoperă ea? Cum se justifică în condiţiile în care sistemul tradiţional este gratuit?
Taxa programului este de 750 euro pe an şi este justificată în condiţiile în care Learnity este o iniţiativă privata, nu de stat şi oamenii care pregătesc acest proiect trebuie sa se susţina cumva. În această taxă intră, de asemenea, spațiul, materialele de papetărie și nu numai, precum şi toate oportunităţile pe care programul le oferă.
Care este curricula Learnity? Cum a fost concepută?
Ziceam mai devreme că elevii au un cuvânt nu important, ci esențial și majoritar în Learnity. Au drept de veto pentru traseul de învățare pe care și-l aleg. Înainte de a lansa comuniatea, lucram deja cu niște liceeni la treaba asta, iar curricula și toate lucurile pe care le adăugăm erau realizate de acești elevi. Asta înseamnă că la întrebarea „Ce învățam în Learnity? Ce ne-ar face plăcere să știm, să descoperim, să aprofundăm?”, fiecare a răspuns conform nevoilor și intereselor sale. S-a făcut o foaie de flipchart plină, plină cu te miri ce idei despre ce ne-ar plăcea să învățam și pentru că nu erau nici resurse, și poate nici o motivație destul de puternică sau o relevanță destul de mare pentru un grup mai mare dintre cei cu care am trecut prin acest proces, am mai selectat din ele. În urma unui brainstorming de idei, am votat ce cursuri să rămână și curricula a fost aleasă de ei, fix pe nevoile și interesele lor. Curricula este stabilită în fiecare an de către elevi.
Care este miza ședințelor de autonomie în învățare, pe care se bazează Learnity? Cum ai resimțit experiența de „autonomare”?
Miza programului de autonomie în învățare este să crească cultura învățării a elevilor, astfel încât ei să poată învață orice. Practic, este o învățare despre învățare care poate ajunge să determine în viitor propria devenire a celui consiliat. Să fii autonomare pentu mine e unul dintre cele mai nobile roluri pe care pot să le am, atât în dezvoltarea mea, cât și în dezvoltarea altcuiva, pentru că mie îmi place foarte mult să fiu martor la experiența cuiva de învățare și la „ahaurile!” celui pe care îl consiliez. Este vorba despre „Aha! Deci așa funcționez mai bine! Pe asta ar trebui să o păstrez și să o folosesc și altă data”. E o plăcere și un dar să poți să contribui atunci când e nevoie de tine la deschiderea de noi perspective asupra învățării.
Care este filozofia ta de viață?
Cred foarte tare în oameni, în schimbare și că lumea asta e bună și poate să devină și mai bună. Cred că suntem responsabili fiecare de viața noastră și de oamenii care ajungem să fim și cred foarte tare în responsabiliatea de a face ceva împotriva nedreptății de care suntem afectați. Nu cred că este loc în lumea asta să ne plângem și să citicam doar de amorul artei și cred că dacă e ceva ce nu îți convine, sau te neîndreptăţeşte, trebuie să fii cel care face face primul pas în direcția asta, de a rezolva problemă. Cred că, deși poate mai greu, oamenii au puterea de a face ce vor din viața lor și că le trebuie doar puțin curaj și încredere să meargă pe direcția aia.
După experiența primului an de Learnity, ce crezi că mai trebuie îmbunătățit în comunitatea de învățare?
Ce a mers mai puțin anul trecut și vrem să avem grijă să meargă mai bine anul acesta e partea de susținere individuală, adică să fim mult mai aproape de fiecare elev în parte, să îi știm povestea, să îi aflăm ofurile, fericirile, toate lucurile acestea care ne ajută să construim experiențe mult mai relevante pentru ei și să cunoaștem oamenii care compun comunitatea. Şi pe cât de mișto e, pe atât e de greu, din punct de vedere administrativ, pentru că acest lucru ia foarte mult timp și energie, dar și emoțional, e o încărcătură mare. Dar asta ne propunem să dezvoltăm încă de anul acesta o relaționare mult mai atentă, personalizată și o susținere mai bună a fiecărui elev în parte.
Crezi că ai învățat ceva de la lărnitași? Ce anume?
Am învățat niște lucuri destul de importante despre sinceritate, care este o valoare, nu știu cât de mult dorită, dar cu siguranță prezentă în caracterul vârstei: nu îmi covine ceva, zic, nu îmi place ceva, comunic. O franchețe pe care la vârsta adultă nu o mai întâlnești pentru că apar jenele, acele norme sociale care poate la vârsta adolescenței nu au apucat încă să își facă efectul. Ideea aceasta de transparență și sinceritate mi-am luat-o cu mine. Şi pe lângă asta, fascinația că există, slavă Domnului, multe soluții creative, care mai de care mai SF sau mai amuzante sau eficiente și că, atâta timp cât spațiul este deschis, mintea, dacă o lași să umble, poate să îți găsească multe multe idei. Partea asta, jucăuşo-crativă pe care am întâlnit-o la ei, încerc să o preiau și eu.
Cum este relația profesor-elev în comunitatea de învățare?
Relația prof-elev începe cu un parteneriat de pe picior egal în care nevoile și interesele elevilor sunt atent ascultate de către prof și integrate apoi în experiența lor de învățare. De asemenea, implicarea fiecărui elev în construirea experienței, în structurarea cursului sau chiar și în organizare și facilitare e de asmenea prezentă, iar pe parcurs, cred foarte tare că profesorii noștri devin suporteri ai elevilor. Ei îi încurajează și îi sprijină și le ascultă problemele, astfel încât ei să ajungă la rezultatele pe care și le doresc.
Cum sunt selectați trainerii pentru cursuri?
Profii sunt luați din mediile din care noi am avut deja contact cu ei, deci le cunoaștem perspectiva asupra educației și a învățării, am participat sau lucrat împreună cu ei în diverse contexte, așa că alegerea este sigur una bună. A două variantă este prin recomandări de la oameni care știu cum facem noi lucruruile în Learnity și astfel, au șanse să se potrivească foarte bine. Apoi mai sunt și propunerile din exterior către noi, și dacă rezonăm cu persoana respectivă din punct de vedere al valorilor și al filozofiei despre educație bazată pe libertate și colaborare, atunci creăm o experiență împreună, în urma căreia validăm, împreună cu elevii, dacă persoana respectivă este potrivită pentru noi și dacă o păstrăm sau nu în comunitate. Nu în ultimul rând, profii pot veni din oricare alte medii în care sesizăm o sclipire de ceva într-un om care ar putea să dea mai departe lucrurile pe care le știe.
Cum sunt evaluați elevii?
Learnity își dorește să aibă un anumit impact asupra elevilor și are niște direcții destul de specifice în care vrea să vadă anumite rezultate. De exemplu, ca elevii să își schimbe locusoft controlul din interior. Asta înseamnă să nu mai dai vina pe astre, soartă și orice altceva care nu te lasă pe tine să îți faci lucruile așa cum vrei sau pentru că crezi că ești impasibil la tot ce se întâmplă și mutat responabilitatea pe resursele interioare, astfel încât tu să fii în control. Alta este încrederea în sine pe care vrem ca elevii să și-o crească pe parcusul anului. Şi pentru aceste lucruri avem noi forma noastră de evaluare a impactului pe care ni-l propunem, sub forma unor teste care măsoară chiar acest aspect: ori de încredere în sine, ori de locusoft control, test pe care îl dăm la început, chiar înainte ca elevii să între în pâine, și apoi la final, ca o evaluare finală. Comparăm rezulatul inițial cu cel final. Asta e pe partea de cum evaluăm noi impactul pe care ni-l dorim. Apoi, strict pe evoluția foarte complexă a unui elev, evaluarea nu există sub forme de note, noi mizăm pe autoevaluare, adică elevul se uită unde a crescut, cum a crescut, unde mai are nevoie să lucreze în raport de cum a intrat în program, el e cel care se uită la propria lui evoluție. Privind programul de autonomie în învățare, avem, la fel, un program inițial, unul intermediar și unul final de evaluare a acestor competențe. Așadar, foarte multă evaluare, una ghidată, una mai puțin ghidată și partea din spate, pe care noi o măsurăm prin intermediul unor teste.
Care sunt planurile de viitor pentru Learnity?
Learnity va avea cu siguranţă, în viitor, o cultură sănătoasă şi foarte bine înrădăcinată. Oamenii care vin în Learnity vin într-un anumit fel, într-o anume lume, care are anumite comportamente. În al doilea rând, vad crescută şi numeric, la nivel de membri, comunitatea. Sperăm ca mulţi elevi să ni se alăture şi sperăm ca aceasta să fie din ce în ce mai mult organizată, chiar şi administrativ, de elevi. Cumva planul Learnity este ca echipa de organizare, angajaţii care susţin toate lucrurile din spate să fie alcatuită din ce în ce mai mult de elevi care au trecut prin Learnity, au fost ei beneficiari direcți ai acestor experiențe și apoi au crescut și și-au dorit să rămână în proiect în celălalt rol, de furnizor de educație. E cea mai inteligentă variantă pentru ca proiectul să rămână așa cum a fost plănuit și construit și pentru a crește cu oameni, tot din interior.
***
Pentru mai multe detalii despre ce are de oferit Learnity, citiţi celălalt articol al Biancăi:
Lasă un răspuns