Traineri

Ionuț Dulămiță este jurnalist și scrie pentru Think Outside the Box de șase ani, încă din prima zi de existență a publicației. A realizat portete ale unor oameni marginalizați, cum ar fi consumatori de droguri sau persoane fără adăpost, a făcut reportaje și a lucrat la materiale ample de sinteză, pe teme sociale ori legate de domenii cum ar fi știința sau ecologia. A lucrat ca reporter al ziarului Jurnalul Național, iar apoi ca jurnalist la ziarul Cotidianul. A studiat la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti, iar apoi a absolvit un masterat în Antropologie la SNSPA. În liceu i-au plăcut româna, engleza şi biliardul, iar în şcoala generală i-a plăcut să cânte la vioară (când n-o făcea public). Când nu scrie, Ionuț desenează şi, când prinde o ocazie bună, râde.

 

 

 

Camelia Jula este jurnalistă de mai bine de 12 ani, timp în care a lucrat pentru sau a colaborat cu mai multe publicaţii clujene (între anii 2003 – 2008), cum ar fi “Clujeanul”, “Ziua de Cluj” , “Monitorul de Cluj”, “Agenda Clujeană”, scriind pe domeniile social – politic şi eveniment. A fost corespondent al publicaţiei naţionale “Cotidianul” în perioada 2005 – 2008, acoperind toate domeniile de interes pe regiunea Cluj, iar în acelaşi interval a fost corespondent BBC la Cluj-Napoca, până la închiderea redacţiei din România a postului de radio. A cochetat, apoi, cu publicitatea, dar s-a reîntors la prima dragoste şi, din 2011, este editor TOTB, fiind autor al unor materiale diverse, pe subiecte de ecologie, agricultură, tradiţii, tineri care fac lucruri extraordinare, oameni cu interese deosebite sau care îşi pun viaţa în slujba comunităţii, multiculturalitate, liceeni cu implicare civică, voluntariat. De patru ani, locuieşte la ţară, în judeţul Hunedoara, de unde scrie despre cum se simte downshifting-ul la persoana întâi. Când nu scrie, pictează pe lemn, cântă la chitară şi are grijă de o armată de pisici.

 

Andra Matzal este jurnalist, iar ultimii aproape cinci ani și i-a petrecut în afara cutiei, pe TOTB.ro. Înainte, a lucrat ca jurnalist cultural pentru Cotidianul și Adevărul, chiar când primele voci anunțau ultimele suflări ale ziarelor tipărite, și a colaborat cu diferite publicații on- și offline. Andra crede că, de când se știe, textul a fost printre cei mai buni prieteni ai ei: în liceu, a studiat limbi străine, la facultate, filosofie și, din nou, limbi străine, iar la masterat a descoperit că, într-o altă viață, ar trebui să se dedice antropologiei. A lucrat la librar la Cărturești, s-a ocupat de relații publice pentru Editura ART, iar din 2006, până acum, a tradus peste zece cărți din engleză în română, printre care Trainspotting și Recviem pentru un vis. A coordonat antologiile Primul meu fum și Prima dată, în care semnează mulți scriitori, jurnaliști și artiști români. De mai bine de doi ani, locuiește la țară, unde a aflat că scrisul și grădinăritul merg numai bine împreună.

Ioana Moldovan este fotojurnalistă independentă și, de-a lungul timpului, a colaborat cu publicații precum Al Jazeera, Vice, Radio France Internationale etc. A fotografiat viața în fostele colonii muncitorești ceaușiste și viața minerilor din Valea Jiului, iar din 2012 urmărește constant prin aparat protestele și zonele de conflict ale lumii. A surprins protestele din Bucureștiul lui 2012 și 2013, din Piața Taksim din Istanbul, mișcările de stradă din Ucraina și situația din Teritoriile Palestiniene Ocupate. Ioana e mereu pe drumuri, atentă la realitate, iar când mai ia câte o pauză, publică din fotografii pe site-ul ei personal. Din nenumăratele imagini pe care le-a făcut până acum, am invitat-o să-și prezinte o selecție de 10 imagini la care ține foarte mult.

 

Vlad Petri este fotograf și documentarist, ale cărui proiecte pun în discuție probleme sociale, politică și activism. A călătorit în țări ca Afganistan, Siria, Kazahstan, Tajikistan, Uzbekistan și alte foste republici ale Uniunii Sovietice, de unde a realizat ample materiale fotografice. În 2014, primul lui film documentar, ”București, unde ești?”, despre protestele care au avut loc în 2012 la București, a fost prezentat la unele din cele mai importante festivaluri de film documentar din România și din lume. Vlad este unul din cei mai activi video-jurnaliști români, fiind mereu prezent la evenimente sociale importante, neapărat însoțit de camera de filmat. Mai multe despre proiectele lui puteți afla de pe site-ul personal, iar dacă sunteți curioși care ar fi 10 din fotografiile realizate de-a lungul timpului, la care ține foarte mult, le puteți vedea aici.

Ionuț Ruscea s-a născut și a crescut în Sălăjan, undeva la marginea Bucureștiului. Era atât de la margine, încât prietenii lui de mai târziu spuneau că își fac provizii de hrană și apă când vin în vizită. Între blocul lui și platforma industrială era Rățăria, un lac murdar în care se scălda și pe malul căruia a învățat să fumeze. Distracția cea mai mare era să colinde galeriile de metrou în construcție. Școala lui, 116, era numită ”școala țiganilor” și ocolită de toți părinții. Strada lui era printre cele mai curate, deși era plină de șplingari, hoți de casetofoane de mașină, tâlhari și găinari, și mai târziu daviști, adică heroinomani. La 8 ani, a jefuit un magazin de dulciuri, cu care a înfundat toată coloana de scurgere de la WC de pe scară, de frica părinților. La 10 ani, deja știa diferența între mărcile de casetofoane și boxe de mașină, mai bine decât diferența dintre adunare și împârțire. Știa și încadrările penale pentru fiecare faptă. Vizitele la secția 13 de poliție nu prea îi mai lăsau timp să ajungă la școală. Fără să-și dea seama, totul se îndrepta către un dezastru. Putea să ajungă să aibă ani de închisoare, în loc de ani de școală. Dar hazardul are și el regulile lui și, la o oră la care nu chiulise, prin clasa a șasea, am cunoscut-o pe Adriana, o doamnă pe la 30 de ani, care a venit în școala lor, să le povestească de cercetași. Evident că nu a băgat-o nimeni în seamă, iar când Ionuț a vrut să iau legătura cu ea, profesorii au considerat că va „strica renumele școlii” și nu au vrut să-l recomande. S-a ofticat atât de tare, încât s-a lăsat de fumat, a început să nu mai chiulesc, să învețe. Peste un an, a ajuns la Cercetașii României, lucru care avea să-i schimbe viața într-un mod absolut radical. Ce a urmat, contează mai puțin în povestea asta. O vizită, o întâlnire a fost de ajuns să-i (re)organizeze viața pentru totdeauna.

Vera Ion este regizoare de teatru și scenaristă, iar împreună cu actorul Sorin Poamă, a fondat atelierele Scrie despre Tine. A urmat doi ani cursuri la Facultatea de Litere Bucureşti, apoi a absolvit Facultatea de Regie Teatru în Cadrul UNATC Bucureşti. A scris poezie, apoi teatru. Colaborarea ei cu teatrul a început cu grupul dramAcum în 2004, unde primul text trimis, Gin şi puţină muzică, a fost selectat pentru lecturi şi al doilea, Vitamine, a fost montat la Teatrul Foarte Mic din Bucureşti, în regia Anei Margineanu. În timpul şcolii şi ceva vreme după, a lucrat împreună cu grupul tangaProject.  A participat la workshop-uri şi rezidente de dramaturgie şi a făcut un master la Goldmisths Unievrsity of London, pe specializarea Cross Sectoral and Community Arts (2009). Ptrintre textele scrise de Vera pentru teatru, se numără RedBull (Green Hours, Bucureşti; 59@59Theare New York), Vitamine (Teatrul Foarte Mic, Bucureşti; Teatrul Naţional din Belgrad; Stony Brook University, New York), Ich Clown ( scris împreună cu Sorin Poama, în cadrul platformei Scrie despre tine), Eu şi Cristina (Bucureşti 2011), Refuz să cresc. Dacă puteţi face o mică donaţie (Bucureşti 2011). Lucrează ca regizor pe texte contemporane de teatruși ca performer.